vineri, 10 iunie 2011

Caprioara


Emil Gârleanu
Emil Gârleanu (n. 5 ianuarie 1878, Iaşi, d. 2 iulie 1914, Câmpulung) a fost un prozator, regizor, scenarist de film şi jurnalist român. Fiul lui Emanoil Gârleanu, colonel şi al Pulcheriei, născută Antipa. Începe liceul la Iaşi în 1889 dar se retrage şi se înscrie la Şcoala fiilor de Militari, unde devine coleg cu Jean Bart, apoi intră la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie, unde devine coleg cu Gheorghe Brăescu. A fost sublocotenent în armata română dar este exilat la Bârlad pentru activitatea sa publicistică, interzisă de regulamentul militar.

Cuprins

 [ascunde]

[]Viata

S-a născut în noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1878. Părinţii locuiau în apropierea Copoului, în faţa grădinii lui Vodă Sturza, loc cu o încântătoare privelişte de care scriitorul îşi va aminti. Copil ciudat, de o prea mare sensibilitate şi concentrare, îşi îngrijorează mama prin îndelungile lui stări de visare. Se juca de-a soldaţii şi citea cu nesaţ "Povăţuitorul copiilor", editat de Creangă.[necesită citare] După ani, când îl află printre cărţi uitate, manualul e întreg, nemâzgălit.
Părinţii, locotenent colonelul Emanoil Gârleanu, aparţinând unei familii de răzeşi din Bacău şi mama, Pulheria Antipa, de origine greacă, se despart, lăsând copilul în grija unor mătuşi din Iaşi, care i-au cultivat înclinarea spre duioşie şi frumos.
Doi factori l-au îndrumat însă spre cariera armelor: influenţa tatălui, precum şi faptul că locuind în aproprierea cazărmilor a avut deseori ocazia să vadă armele.

[modificare]Publicistica literară

A debutat la revista ieşeană „Arhiva” în 1900 cu schiţa Dragul mamei şi cu poezia Iubitei sub pseudonimul Emilgar. A colaborat la revistele Arhiva, Evenimentul, Sămănătorul, Luceafărul, Albina, Convorbiri literare, Flacăra, etc. Ulterior, a fost redactor la revista sămănătoristă „Făt-Frumos” şi colaborator la „Convorbiri critice”. A participat activ la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români în 1908, al cărei preşedinte a fost între 1911-1912. Reprezentant de frunte al Semănătorismului. Foarte apreciat de Nicolae Iorga, căruia îi dedică volumul de debut, apoi devine discipol al lui Mihail Dragomirescu.

[modificare]Opera

  • A debutat cu volumul Bătrânii (1905), în care sunt evocaţi boieri de viţă veche, patriarhali şi visători, superiori lumii noi, burgheze, care i-a ruinat.
  • Cea mai cunoscută operă a lui Emil Gârleanu este Din lumea celor care nu cuvântă (1910), în care a relatat întâmplări alegorice din viaţa gâzelor, păsărilor, animalelor şi plantelor.
  • Un alt volum, Nucul lui Odobac (1910), dezvoltă tot o temă semănătoristă: dispariţia ţărănimii patriarhale şi a obiceiurilor tradiţionale.

[modificare]Alte opere

  • Cea dintâi durere, 1907
  • Odată!, 1907
  • Într-o zi de mai, 1908
  • 1877. Schiţe din război, 1908
  • Punga, 1909
  • Trei vedenii 1910
  • Amintiri şi schiţe 1910
  • Visul lui Pillat, 1915
  • O lacrimă pe-o geană, 1915
  • Poveşti din ţară, 1916
  • Culegătorul de rouă, 1919
Opere alese
  • Opere alese, îngrijite de I.Negoiescu, 1955, postum
  • Scrieri alese, îngrijite de T. Vârgolici, 1964, postum
Scenarist si regizor
  • A regizat filmul „Cetatea Neamţului” (1914) şi a scris scenariul pentru filmul "Dragoste la mănăstire" (1914).                         Personajele operei :povestitorul.                       Insusiri sufletesti:dragostea pentru animale.                         Cuvinte noi: genuna =prapastie adanca;                         tanc=varf ascutit si inalt de stanca;                                                                       luger=tulpina sau portiune de tulpina.                             Invatatura:Sa protejam animalele.                                                                            Scrie o strofa preferata:                                        Pe muschiul gros,cald ca o blana a pamantului ,caprioara sta jos ,langaiedul ei.           

Un comentariu: